De vorba cu Olah Attila: cand pasiunea transcende obstacolele

De vorba cu Olah Attila: cand pasiunea transcende obstacolele

„Bicicleta este viata mea, ne-a marturisit Olah Attila, sportivul care ne va reprezenta la proba de ciclism, in cadrul Jocurilor Paralimpice de la Rio. Este prima sa participare si spera sa obtina rezultate de exceptie.

Attila s-a nascut in Targul Secuiesc, pe 16 mai 1989. Nu are frati sau surori, dar familia si prietenii sunt mereu alaturi de el si il sustin neconditionat. Alaturi de Eduard Novack, cel care a reprezentat Romania la Jocurile de la Londra din 2012 (si anul acesta la Rio), si alti patru sportivi, Attila face parte din echipa de ciclism Tusnad.

Traieste pentru bicicleta, aceasta fiind singura si adevarata sa pasiune. Povesteste cum in copilarie a avut mai multe hobby-uri, printre care se numara si fotbalul, dar ciclismul a facut mereu parte din viata lui. A invatat singur sa mearga pe bicicleta, la varsta de sase ani, moment definitoriu pentru dezvoltarea unei pasiuni profunde. De sase ani, Attila face ciclism la un nivel performant.

Ambitia si motivatia au reprezentat intotdeauna elementele cheie ale potentialului sau de sportiv, insa, odata cu obtinerea primelor premii si trofee, acestea s-au amplificat.

„Mereu am avut visuri pe care mi-am dorit sa mi le indeplinesc. Printre acestea, se numara si calificarea la Jocurile Paralimpice”.

In ultimii sase ani, Attila a obtinut cinci medalii de argint si trei de bronz la Cupa Europei de Paraciclism, cele mai bune performante atingandu-le in cadrul aceleiasi competitii, desfasurate la Belgrad, in 2014, cand a obtinut doua medalii de aur. Rezultatele extraordinare pe care le-a inregistrat i-au determinat pe oamenii din jurul sau sa nu il mai vada ca pe un om cu dizabilitati, ci ca pe un sportiv puternic si ambitios.

„Aprecierea si sustinerea oamenilor din jurul meu m-au ajutat sa ma autoevaluez si sa am incredere in mine, in fortele proprii”.

Florent Horeau nu este doar antrenorul lui Attila, ci si prietenul lui. Alaturi de acesta, se antreneaza intensiv, de cate sase ori pe saptamana. Pe langa antrenamentele zilnice de aproape trei ore, Attila merge si la sala de gimnastica de trei ori pe saptamana. Inainte de Jocurile Paralimpice, va petrece doua saptamani in Franta, pentru un antrenament special.

A obtinut calificarea la Rio anul acesta, in urma Campionatului Mondial din Italia si isi doreste sa dovedeasca tuturor ca pasiunea sa nu are limite.

„Aceasta veste m-a motivat si mai mult si am avut incredere ca visul meu o sa se indeplineasca. Plec la Rio cu dorinta de a obtine rezultate cat mai bune, de a ma autodepasi.